„Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,/
Nici sâmburul luminii de viaţă dătător,/
Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,/
Căci unul erau toate şi totul era una;/
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată/
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,/
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi:/
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? ”
Rugăciunea unui dac - M. Eminescu